Volg ons
iBookstore
Android app on Google Play
Vind ik leuk
Een programma van
În căutarea materiei prime pentru stele în universul nostru prăfuit
22 July 2017

 Universul are o vechime de miliarde de ani, și  ca multe lucruri vechi, este acoperit cu praf.

Praful din spațiu însă este foarte diferit de cel pe care poți să-l găsești în casa ta. Pulberea cosmică este făcută din particule minuscule, mult mai mici decât lățimea părului uman, care plutesc în spațiul dintre stele.

 Pentru astronomi praful cosmic a fost o  provocare. Acesta blochează lumina de la obiectele din spațiu, făcând ca Universul să pară foarte întunecat și ascunzănd multe lucruri interesante.

 Dar fiecare nor plin de praf are și o parte bună. Când astronomii au început să folosească camere speciale pentru a se uita la spațiu (în infraroșu), ei au descoperit că acesta strălucește.

 Există câteva motive foarte importante pentru care este bine să studiem praful. Acesta este materialul care formează oameni, planete stâncoase și alte stele! Se formează în jurul stelelor, alături de alte materiale numite molecule (particule care conțin două sau mai multe elemente).

 Din nefericire, unele stele își sfârșesc viața într-o manieră deosebit de violentă - o explozie suficient de strălucitoare pentru a lumina miliarde de stele. Când se întâmplă acest lucru, toate moleculele de praf din stea sunt distruse.

 Acesta este motivul pentru care oamenii de știință au fost atât de surprinși când au descoperit recent mici granule de praf și molecule în interiorul rămășițelor unei stele explodate!

 Steaua pe care o exploraseră explodase acum 30 de ani. De-a lungul timpului, rămășițele s-au răcit suficient încât moleculele noi se pot forma din multe materiale create în stea. O adevărată fabrică de praf. Acesta este și o veste bună pentru noi deoarece asemănător păsării Phoenix din steaua care a explodat se vor forma noi stele, planete și poate chiar și noi forme de viață.

Interesant

Jumătate din toată lumina din Univers este ascunsă de ochii oamenilor de praful spațial! Din fericire am creat camere speciale și telescoape care pot dezvălui această lumină ascunsă.

Share:

Afbeeldingen

Van Dode Ster tot Stoffabriek
Van Dode Ster tot Stoffabriek

Printer-friendly

PDF File
1003,3 KB
Nieuwsbrief

Cassini Scientist for a Day


Universe in a Box